Informații gaze
Documente necesare
1.Notificarea emisă de furnizorul de gaze sau factura de gaze ( chiar dacă este in format electronic)
2.Proiectul tehnic al instalației de gaze;
3.Verificarea ISCIR in termen a centralei termice.
Necesitatea verificării instalației de gaz:
Verificarea instalațiilor de gaze trebuie sa reprezinte o prioritate pentru dvs. Întrucât din experiența acumulata s-au constatat foarte multe defecțiuni sau neconformități față de reglementările legale in domeniu. Aceste abateri de la normele legale pot avea consecințe grave asupra integrității imobilelor și/sau asupra vieților omenești.
Verificarea instalațiilor, conform prevederilor legislative, este o obligație ce revine clienților finali. Recomandam efectuarea acestor operațiuni la termenele scadente, precum și de fiecare dată când considerați că instalația de gaze trebuie verificată.
Verificarea instalațiilor de gaze naturale, conform prevederilor legislative, se efectuează:
– la maxim 2 ani de zile;
– la solicitarea clientului final.
Verificare tehnica periodica
Verificarea tehnică periodică (VTP) este reglementată prin lege și este obligatorie, se aplică centralelor termice la solicitarea proprietarului, întotdeauna de către un specialist autorizat de ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalațiilor de Ridicat). Aceasta trebuie efectuată la fiecare 2 ani. În cadrul verificării tehnice periodice este evaluat echipamentul de încălzire în vederea asigurării funcționării corecte și sigure. Prin intervențiile de verificare/reglare a parametrilor de funcționare, vei beneficia de scăderea consumului de combustibil și îți va fi asigurată funcționarea optimă.
Aparatele la care s-a efectuat verificarea tehnica periodica se înregistrează la ISCIR in „Registrul de evidenta a aparatelor in supraveghere” trimestrial. Înregistrarea se va face de către personalul tehnic de specialitate, responsabil cu verificarea tehnica in utilizare a aparatelor ,RVT.
Documente necesare pentru execuţia instalaţiei de gaz
- Plan arhitectură unde există consumator de gaz
- Copie act proprietate
- Copie C.I. proprietar
- Contract furnizare gaz
- Mandat ,în cazul în care se doreşte să ne ocupam noi de relaţia cu Operatorul Sistemului de Distribuţie
- Pentru apartament Acord asociaţie de proprietari
- Acord investitori iniţiali
- Tip consumatori
- Plan cadastral
- Notificare OSD-pentru apartament
- ATR
- Notificarea emisă de furnizorul de gaze sau factura de gaze ( chiar dacă este în format electronic)
- Proiectul tehnic al instalatiei de gaze;
- Verificarea ISCIR în termen a centralei termice.
- Notificarea emisă de furnizorul de gaze sau factura de gaze ( chiar dacă este în format electronic)
- Verificarea ISCIR în termen a centralei termice.